Fudosin

sau indiferenta,calmul pe chipul ca o masca ce surade, nemiscata. Ce se ascunde in spatele ei nu conteaza.Treaba fiecaruia.Asa spuneau japonezii.




Nu mi-au placut niciodata despartirile lacrimogene si cuvintele de despartire.Nici stereotipurile.Nici blabla-urile psihologice.Doar frectii cu apa pe piciorul de lemn.Tell me something I don't know!

"La revedere,soarece de biblioteca! imi zise."



"Ii tremura glasul. Stia ca e rusinos sa nu-ti poti stapani inima. Lacrimi, cuvinte duioase, gesturi dezordonate, familiaritati populare, toate acestea i se pareau slabiciuni nedemne de un barbat. NIciodata, noi care ne iubeam atat de mult, nu schimbasem nici un cuvant cald. Ne harjoneam si ne zgariam ca niste fiare. El, omul fin, ironic, civilizat. Eu, barbarul. El, stapanindu-se, epuizandu-si cu usurinta toate manifestarile sufletului printr-un zambet. Eu, brusc, izbucnind intr-un ras nelalocul lui".



"Sa te desparti pe incetul de niste fiinte iubite, cata amaraciune! E preferabil sa tai in carne vie si sa regasesti singuratatea, climatul firesc al omului. Si totusi, in dimineata aceea ploioasa nu ma puteam desprinde de prietenul meu. (Mai tarziu, mult mai tarziu, din pacate, am inteles de ce). Ma urcasem cu el pe vapor si sedeam in cabina lui, printre valizele imprastiate. Ma uitam la el lung, cu insistenta, cand atenta ii era concentrata in alta parte, de parca as fi vrut sa-mi notez in memorie trasaturile lui, una cate una - ochii aceia luminosi albastri-verzui, fata-i rotunda, de om tanar, acea expresie fina dispretuitoare si, mai presus de toate, mainile lui aristocratice cu degete prelungi, subtiri."