Mortii cu mortii..si vii cu vii

Mda...sa nu care cumva sa amestecati borcanele ca iese cu bucluc...pe car' o sa-l purtati in carca toata viata, asa benevol si nesilit de nimeni.Cum mi-a fost mi-e tare dor de casa (turda mea cea scumpa si draga, nelipsita din amintirile mele cele mai ascunse) m-am ghemuit pe bancheta din masina fratiorului venit de peste tari, mai putin mari, sa-si potoleasca setea de locurile natale indelung visate. Am tras o fuga(amanata cu o zi) pana la Posaga, o minunatie de sat ascuns la poalele Muntilor Trascau. Nu am stiut ca o sa imi fie atat de dor...dar nu de acel sat cunoscut in colturile mintilor patrate drept "satu' cu popa ala ce scoate dracu' din tine"( acu al popa nu mai iexista ca s-o cam dus prin canada pe unde o papat ceva banuti de la vreo domnisoara... usoara...asa se auzea intr-o vreme).Mi-era dor de privelistea dulce a muntilor din umbra florilor de salcam, de mirosul caldurii tuleilor de porumb, de cerul intesat cu stele, de luna tivita pe cuta muntilor cu cerul...Am gustat un pahar de liniste dar si de vorba, dar nu goala: am reusit sa punem tara la cale cu fratioru'...sperand ca odata ne-om intoarce...da deocamdat' ne-am cam multumit doar cu visele...care s-au cam ascuns in drum spre dulcele oras...

Vestea ca a murit Iacob, vecinul lui drag, a venit asa pe nepusa masa. Il stiam si eu din vizitele mele prin praful si linile de cale ferata ale fabricii de ciment.Un tip fain la cei 69 de ani. Mai cocheta el cu paharul dar de altfel ...un om minunat. Ce fain povestea el cum a vazut pentru prima data marea...imi era drag...blamat de toti ca-i facea zile fripte muierii lui...

Mi-au venit in minte niste vorbe din "Crima si pedeapsa" cu Marmeladov langa un pahar: "Ai dreptate, nu merit mila! Ar trebui sa fiu rastingnit, rastignit pe cruce si nu daruit cu mila! Dara tu, judecatorule, rastigneste-l pe pacatos, dar rastignindu-l, da-i mila ta! Atunci eu singur am sa vin la tine ca sa fiu rastignit, caci mie nu mi-e sete de veselie. ci de lacrimi si durere mi-e sete! Tu, negustorule, crezi poate ca m-am veselit cu litra ta de votca? Durere, durere am cautat in fundul canii, durere si lacrimi, si le-am gasit si le-am sorbit cu nesat! Iar mila are sa aiba de noi acela carele pre toti ii daruieste cu mila lui si carele pe toti si pe toate le intelege, el, singurul judecator. Va veni ziua de apoi si el ma va intreba: ' Unde este copila car s-a jertfit pentru mama ei vitrega, ofticoasa si rea, si pentru niste copilasi straini! Unde este copila care nu s-a ingrozit de netrebnicia tatalui ei pamantesc, un betiv fara capatai, si a fost milostiva cu el?! Si va mai spune: " Vino in imparatia mea. Te-am iertat o data... Te-am iertat o data...Si-ti iert si acum pacatele tale multe pentru ca mult ai iubit...'(...)Am simtit in inima mea cand am fost deunazi la ea!... Si are sa-i judece pre toti si are sa-i ierte si pre cei buni, si pe cei rai, si pre cei intelepti, si pe cei smeriti...Iar cand va fi ispravit cu toti ceilalti, va grai catre noi:'Veniti si voi, va spune, veniti voi betivilor, veniti voi cei slabi de inger, veniti voi pacatosilor!' Si noi vom iesi si ne vom opri in fata lui fara frica. Si va spune el: 'Sunteti niste porci! 'Purtati semnul fiarei, dar veniti si voi in imparatia mea! Atunci vor grai cei preaintelepti, vor grai cei destepti: 'Doamne, pentru ce-i primesti si pe acestia? Si va raspunde el : 'Ii primesc, v-o spun voua, prea inteleptilor, ii primesc, v-o spun voua celor cu minte multa, fiindca nici unul din ei nu s-a crezut vrednic sa fie primit...' Si va intinde catre noi bratele, si vom intelege totul!"

M-au napadit valuri de amintiri cu adevarat interesante. Imi puneam problema daca sa merg sau nu la inmormantarea raposatului.E un sport ce il cam practic din copilarie inca de la frageda varsta de 4 ani cand s-a dus bunica; imi amintesc si acum cum i-am atins, chipuri, picioarele reci, asa intr-o joaca nebuna cu varu-meu, dupa care am fugit in casa cu o teama ce si azi o mai resimt... o zi de iarna geroasa cand stateam apoi intrebatoare, jucandu-ma cu cordonul paltonului caramiziu...ceva lipsea...se nasteau atunci mugurii intrebarilor complicate despre viata...
Apoi a fost mosu' la 7 ani, un calugaras, prieten drag de-al tatei...imi era si mi-e drag , ca eu nu mi-amvazut bunicul in viata...imi placea sa merg cu tata si sa stau in gura lor sa ascult ce mai discutam ei, oameni mari, despre lumea asta. Imi amintesc si acum corpul cel inert...nu intelegeam ce cauta acolo in cutia.... si totusi... mereu aceeasi teama...Iar intre ei, o traista frumos cusuta imi aminteste de o inmormantare, undeva pe la mijlocul distantei dintre cele doua varste, cand turna cu galeata si paraul galben din spatele casei se umflase gata-gata sa dea navala in curtea plina de oameni...amintiri cu "pupi", traiste frumos tesute...,si lacrimi neivite pe gene...

...dar aleg sa sterg imaginea unui simplu cadavru inconjurat de flori artificiale si fii cu ochi albastrii inlacrimati si sa las un Iacob, tragandu-mi cu ochiul, zambitor purtat de valuri si amintiri cu scoici...